Beneficiile pe care vitamina C le aduce sistemului imunitar sunt bine-cunoscute. Însă această vitamină poate contribui la dezvoltarea întregului organism al copiilor. Efectele asupra oaselor, sistemului circulator, țesuturilor și pielii transformă vitamina C într-un aliat pentru sănătatea celor mici.
Vitamina C naturală – ce beneficii are pentru copii?
Vitamina C este unul dintre nutrienții de care corpul are nevoie, dar pe care nu-l poate produce singur, de aceea este necesar să-l asimileze din alte surse. Pentru a crește aportul de vitamina C, în cazul copiilor, este important ca sursele să fie naturale. Fructele și legumele bogate în vitamina C le pot oferi copiilor cantitatea necesară de vitamine și minerale de care aceștia au nevoie pentru a fi sănătoși. Potrivit everydayhealth.com, (9https://www.everydayhealth.com/diet-nutrition/vitamin-c/), există mai multe beneficii pe care vitamina C le poate avea în cazul copiilor:
Ajută la creșterea oaselor – vitamina C ajută la creșterea oaselor copiilor și la susținerea sănătății dinților. Administrarea corespunzătoare a dozelor de vitamina C în primii ani din viață ai micuțului tău va permite oaselor sale să se dezvolte sănătos.
Susține sănătatea pielii – colagenul este substanța care conferă pielii elasticitate și rezistență. Vitamina C întreține nivelul de colagen de care pielea are nevoie pentru rămâne sănătoasă.
Contribuie la absorbția fierului în organism – fierul este un nutrient important care ajută la dezvoltarea organismul copiilor. Vitamina naturală pentru copii contribuie la absorbția corespunzătoare a fierului în corp.
Sprijină sistemul imunitar – sistemul imunitar reprezintă mecanismul de apărare al organismului în fața virusurilor și bacteriilor care pot provoca boli. Capacitatea de protecție a sistemului imunitar al copiilor este diferită de cea a adulților, de aceea acest mecanism trebuie susținut. Vitamina C poate ajuta la buna funcționare a sistemului imunitar al copiilor.
Doza zilnică recomandată de vitamina C în cazul copiilor
Vitamina C este un nutrient bine tolerat de organism. Totuși este bine să țineți cont de cantitatea administrată copiilor, pentru a evita orice risc. Dozele de vitamina C pentru copii se administrează în funcție de vârsta pe care aceștia o au. Specialiștii healthline.com recomandă cantitatea de vitamina C naturală pe trebuie să o primească în fiecare zi cei mici, exprimată în miligrame:
Copiii între 1 – 3 ani – 15 mg/zi
Copiii între 4 – 8 ani – 25 mg/zi
Copiii între 9 – 13 ani – 45 mg/zi
Adolescenții între 14 – 18 ani – 65 – 75/zi
Valorile stabilite de specialiști sunt în acord cu Recommended Dietray Allowance (RDA), setul de recomandări cu privire la nutrienții și minerale specificate pe etichetele suplimentelor alimentare de către marii producători din Statele Unite ale Americii și Canada.
Surse naturale de vitamina C
Alegerea sursei potrivite de vitamina C pentru copii ajută la asimilarea corespunzătoare a acestui nutrient în organism. Pentru sănătatea copiilor, aceste surse trebuie să fie naturale. Specialiștii medicalnewstoday.com au realizat și o listă a fructelor care conțin vitamina C în cantități ridicate:
Guava – 377 mg
Căpșunile – 97,6 mg
Portocalele – 97,5 mg
Kiwi – 64 mg
Mango – 60,1 mg
Legumele reprezintă , de asemenea, o sursă naturală de Vitamina C pentru copii:
Tomatele – 170 mg
Ardeiul verde – 120 mg
Ardeiul roșu – 109 mg
Broccoli – 81,2 mg
Varza de Bruxelles – 74,8 mg
Cartoful – 72,7 mg
Suplimentele naturale conțin cantitatea optimă de vitamina C pentru copii. Sub formă de pastile sau jeleuri, acestea pot asigura necesarul zilnic de vitamina C al copiilor. Datorită extractelor de echinaceea, vitaminele Minimarțieni Gummy Multivitamine susțin vitalitatea și sănătatea celor mici.